A mai trecut (aproape) un an prin noi

De cand am ajuns pe plaiuri mai putin mioritice, m-am obisnuit sa-mi petrec in fiecare an cate o vacanta de aproximativ trei saptamani in tara. Anul acesta credeam ca voi ajunge acasa pe la sfarsitul lui iunie. Pentru ca nu s-a intamplat, am sperat sa ajung in jurul datei de 5 august 2005, cand colegii mei au organizat intalnirea de zece ani de la terminarea facultatii. Apoi am sperat sa ajung pe la sfarsitul lui septembrie, cand doi prieteni (Marcel si Maria) si-au sarbatorit casatoria in stil si pe pamant romanesti. In fiecare varianta ma gandeam cu placere la o tura la munte. Intr-un final amanat de cateva ori, am ajuns acasa pe la inceputul lui noiembrie… nu numai ca am pierdut evenimentele importante ale anului, dar nici macar nu se mai putea pune problema excursiei pe munte. Parca numai de-a naibii, timpul parca a zburat mai repede decat in alti ani, m-am trezit in Washington ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat.

Tata a primit in sfarsit toate aprobarile necesare sa inceapa constructia unei case in Valcele, unde parintii mei se vor retrage din nebunia orasului in liniste si la aer curat (anul asta am simtit mai mult ca oricand poluarea din Cluj). Proiectul a avansat foarte mult, mai ales dupa ce am ajutat si eu la ridicarea unui zid cu aproximativ 30 de cm :). Am avut un rol foarte activ (l-am asistat pe Horia mai mult cu privirea) la plantarea a doi nuci, primii pomi de pe “mosie”. Frate-meu m-a dus la baschet ca sa-mi aduc aminte ce inseamna febra musculara. Am scris vreodata ce bine gateste mama? Probabil ca e de prisos sa descriu vizitele la rude, prieteni si fosti colegi de toate felurile, dar trebuie sa mentionez ca am revazut o mica parte dintre fostii colegi de facultate in acelasi mediu in care au organizat intalnirea de zece ani: restaurantul Aroma. Foarte frumos se vede Clujul de-acolo…

In timpul acestei vizite (si nu numai) am avut de raspuns unei acuzatii deosebit de grave: n-am mai scris nimic de foarte mult timp. Faptul ca cititi aceste randuri, arata pocainta si incercarea de a-mi rascumpara acest pacat. Unul dintre motivele pe care le pot invoca in aparare este apropierea datei la care ar trebui sa-mi termin doctoratul (in momentul de fata cred ca voi arunca palaria in aer prin mai 2006). Unul dintre experimentele la care am lucrat a inceput sa produca rezultate spectaculoase, care mi-au impins preocuparile inspre teoria haosului. Sunt convins ca dupa ce reusim sa publicam ultimele noastre concluzii, lumea va privi cu alti ochi electrospray-ul. Am facut prezentari pe aceasta tema la doua conferinte: ACS (Washington DC) si FACSS (Quebec City). Intalnirea ACS n-a fost foarte interesante din punctul de vedere al locatiei, dar a fost conferinta la care am sustinut prima prezentare orala. Despre FACSS (mai bine zis despre Quebec City) as avea prea multe de povestit, asa ca voi trata subiectul intr-un alt mesaj.

Rezultatele au venit la timp, le-am incorporat si in seminarul meu de o ora (ultima cerinta din programul de doctorat inaintea sustinerii tezei), pe care l-am prezentat in fata departamentului la sfarsitul lui septembrie (si mai tarziu, in noiembrie la Facultatea de Chimie din Cluj). In septembrie am participat si la ultimul meu retreat. In ultimii doi ani am petrecut mica vacanta cu tenta stiintifica in West Virginia, la Alpine Lake Resort, un club de golf in care iubitorii de golf pot juca… golf. Oamenii fara aceasta pasiune pot admira peisajul: un lac inconjurat de petice de padure, dar mai ales iarba tunsa scurt cu gauri de golf. Sa dau Cezarului ce-i al Cezarului, drumul pana acolo trece prin locuri foarte pitoresti: multe lacuri, dealuri cu pretentii de munti si sate tipic americane. Anul trecut am prins October Fest la fata locului si ne-am plimbat cu tractorul cu fan (heyride), dar anul asta revederea terenurilor de golf nu m-a incantat peste masura.

Cam atata despre scoala, acum trec la descrierea in ordine cronologica a altor activitati. Maria si Marcel s-au casatorit la mijlocul lui februarie in stil american: dupa aproximativ 10 minute erau parteneri de viata din punct de vedere legal. Cred ca avocatul se intreaba si in ziua de azi de ce era nevoie de prezenta a aproximativ douazeci de persoane la un astfel de eveniment. Ne-a si numarat pentru a putea oferi o estimare a numarului maxim de persoane care pot fi inghesuite in camera de oficiat casatorii. Din pacate am pierdut adevarata sarbatorire a evenimentului in Iasi si/sau in Timisoara.

In 10 martie Ambasada Romaniei a organizat o intalnire a diasporei romane cu Basescu la Metropolitan Club. Sala a fost destul de mica pentru numarul de persoane care au reusit sa afle despre intalnire. Basescu a trecut prin multime si a povestit cu oamenii, speram sa ajunga si la grupul in care eram eu, desi nu stiu ce-as fi povestit cu el. La un moment dat s-a topit intr-o camera la o sedinta prelungita cu cateva urechi importante. Nepoteilor lui Stolojan (imbracati in costume populare) nu le-a pasat foarte mult de solemnitatea momentelor si se fugareau prin multime in ciuda eforturilor oamenilor de ordine de a-i tine sub control. In ultimul moment, Basescu a iesit vijelios, s-a indreptat inspre podium si ne-a promis ca se va lua la tranta cu coruptia, va normaliza justitia iar tara va merge inspre bine. Am dat mana cu el in timpul unei iesiri din scena, precipitata de un avion care avea permisiunea sa decoleze in urmatoarea ora.

Desi vremea a fost mai posomorata si mai rece decat in alti ani, ciresii au inflorit de bucurie cand au aflat ca parintii mei au trecut oceanul sa ma viziteze. Nu voi intra in multe detalii, daca exista persoane interesate de acest episod, o voi ruga pe mama sa scrie si ea un mesaj. Cred ca ar fi mai interesant de citit impresiile unei persoane care viziteaza SUA pentru prima data, probabil ca mie-mi scapa amanunte de interes pentru multi. Pentru ca o calatorie in SUA nu-i completa fara o vizita in New York, am planificat un weekend prelungit in Manhattan, cu o cina la restaurantul romanesc Cina din Queens si garnitura de spectacol Broadway (am vazut The Phantom of the Opera, la Majestic Theatre).

La mijlocul lui mai am fost la un concert Tudor Gheorghe, deschis de un tanar naist, Nicolae Voiculet. Cat timp am fost in Romania Tudor Gheorghe n-a reusit sa-mi atinga nici o coarda… foarte probabil idei preconcepute. De data asta mi-a castigat respectul nu doar ca si artist, dar si ca om deosebit. A cantat primavara asa cum o canta romanii din diferite parti ale tarii. M-a impresionat faptul ca nu ne-a lasat sa-l aplaudam, cica pierdeam de pomana timpul in care el putea sa ne mai cante cate ceva.

Vara trecuta am fost la Busch Gardens, vara asta am avut abonament la alt parc de distractii, Kings Dominion, despre care voi povesti intr-un mesaj separat. In aceste conditii vara a trecut foarte repede si nu am respectat nici acum promisiunea de a merge la ocean de cel putin cateva ori pe an. La inceputul lui septembrie am facut plaja la Rehoboth, in Delaware. Concureaza la titlul de cea mai frumoasa statiune pe litoral intre cele la care am fost pana acum. Apa a fost relativ rece, dar de-aia tot m-am impotrit navalirii valurilor inspre tarm. M-as mai putea lauda ca am fost la un concert U2, dar si acest subiect merita un mesaj separat… Cate mesaje suplimentare am promis?

PS: La multi ani, Romania!

Please vote for us on Top Baby Blogs. Thank you!

Related posts:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *