Stratosphere, Luxor, Mandalay Bay, MGM Grand, Excalibur, New York, Paris

Staying in Startosphere comes with the advantage of free access to the tower, advertised as “the tallest freestanding observation tower in the United States and the tallest building west of the Mississippi”. The line was quite long, but we finally made it and enjoyed the city from 350 meters.

Later we met Yalda, then Soheila and Kaveh to have lunch at Pyramide Café in Luxor. We took advantage of the Luxor’s guests (Soheila and Kaveh) to see parts of the hotel restricted to regular tourists. This hotel overtook Caesar’s Palace on my list of the nicest Vegas hotels. Most of the other hotels we visited were disappointing. Mandalay Bay looked nice as a building but didn’t have anything special inside. We saw a couple of lions in MGM Grand, but – since we didn’t go there for a circus – nothing to be impressed about. Excalibur looked like a nice-little castle (especially at night, with its lights on), but only from the outside. New York was the worst, especially its outdated Times Square caricature. Walking so much – with the excitement level dropping lower and lower – put us in the mood to relax our senses with the Bellagio’s dancing fountains. The last hotel we visited, Paris, was ok, I’ll give it the forth place on my list.

Photos: 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18

This is part of our Christmas vacation in Southern California: Las Vegas by night | A tour of Las Vegas hotels | Another tour of Las Vegas hotels | Almost visiting Hoover Dam | A windy day in San Diego | A sunset in La Jolla | Downtown and uptown Los Angeles | Santa Monica, Malibu and Hollywood

Related posts:

A mai trecut (aproape) un an prin noi

De cand am ajuns pe plaiuri mai putin mioritice, m-am obisnuit sa-mi petrec in fiecare an cate o vacanta de aproximativ trei saptamani in tara. Anul acesta credeam ca voi ajunge acasa pe la sfarsitul lui iunie. Pentru ca nu s-a intamplat, am sperat sa ajung in jurul datei de 5 august 2005, cand colegii mei au organizat intalnirea de zece ani de la terminarea facultatii. Apoi am sperat sa ajung pe la sfarsitul lui septembrie, cand doi prieteni (Marcel si Maria) si-au sarbatorit casatoria in stil si pe pamant romanesti. In fiecare varianta ma gandeam cu placere la o tura la munte. Intr-un final amanat de cateva ori, am ajuns acasa pe la inceputul lui noiembrie… nu numai ca am pierdut evenimentele importante ale anului, dar nici macar nu se mai putea pune problema excursiei pe munte. Parca numai de-a naibii, timpul parca a zburat mai repede decat in alti ani, m-am trezit in Washington ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat.

Tata a primit in sfarsit toate aprobarile necesare sa inceapa constructia unei case in Valcele, unde parintii mei se vor retrage din nebunia orasului in liniste si la aer curat (anul asta am simtit mai mult ca oricand poluarea din Cluj). Proiectul a avansat foarte mult, mai ales dupa ce am ajutat si eu la ridicarea unui zid cu aproximativ 30 de cm :). Am avut un rol foarte activ (l-am asistat pe Horia mai mult cu privirea) la plantarea a doi nuci, primii pomi de pe “mosie”. Frate-meu m-a dus la baschet ca sa-mi aduc aminte ce inseamna febra musculara. Am scris vreodata ce bine gateste mama? Probabil ca e de prisos sa descriu vizitele la rude, prieteni si fosti colegi de toate felurile, dar trebuie sa mentionez ca am revazut o mica parte dintre fostii colegi de facultate in acelasi mediu in care au organizat intalnirea de zece ani: restaurantul Aroma. Foarte frumos se vede Clujul de-acolo…

In timpul acestei vizite (si nu numai) am avut de raspuns unei acuzatii deosebit de grave: n-am mai scris nimic de foarte mult timp. Faptul ca cititi aceste randuri, arata pocainta si incercarea de a-mi rascumpara acest pacat. Unul dintre motivele pe care le pot invoca in aparare este apropierea datei la care ar trebui sa-mi termin doctoratul (in momentul de fata cred ca voi arunca palaria in aer prin mai 2006). Unul dintre experimentele la care am lucrat a inceput sa produca rezultate spectaculoase, care mi-au impins preocuparile inspre teoria haosului. Sunt convins ca dupa ce reusim sa publicam ultimele noastre concluzii, lumea va privi cu alti ochi electrospray-ul. Am facut prezentari pe aceasta tema la doua conferinte: ACS (Washington DC) si FACSS (Quebec City). Intalnirea ACS n-a fost foarte interesante din punctul de vedere al locatiei, dar a fost conferinta la care am sustinut prima prezentare orala. Despre FACSS (mai bine zis despre Quebec City) as avea prea multe de povestit, asa ca voi trata subiectul intr-un alt mesaj.

Rezultatele au venit la timp, le-am incorporat si in seminarul meu de o ora (ultima cerinta din programul de doctorat inaintea sustinerii tezei), pe care l-am prezentat in fata departamentului la sfarsitul lui septembrie (si mai tarziu, in noiembrie la Facultatea de Chimie din Cluj). In septembrie am participat si la ultimul meu retreat. In ultimii doi ani am petrecut mica vacanta cu tenta stiintifica in West Virginia, la Alpine Lake Resort, un club de golf in care iubitorii de golf pot juca… golf. Oamenii fara aceasta pasiune pot admira peisajul: un lac inconjurat de petice de padure, dar mai ales iarba tunsa scurt cu gauri de golf. Sa dau Cezarului ce-i al Cezarului, drumul pana acolo trece prin locuri foarte pitoresti: multe lacuri, dealuri cu pretentii de munti si sate tipic americane. Anul trecut am prins October Fest la fata locului si ne-am plimbat cu tractorul cu fan (heyride), dar anul asta revederea terenurilor de golf nu m-a incantat peste masura.

Cam atata despre scoala, acum trec la descrierea in ordine cronologica a altor activitati. Maria si Marcel s-au casatorit la mijlocul lui februarie in stil american: dupa aproximativ 10 minute erau parteneri de viata din punct de vedere legal. Cred ca avocatul se intreaba si in ziua de azi de ce era nevoie de prezenta a aproximativ douazeci de persoane la un astfel de eveniment. Ne-a si numarat pentru a putea oferi o estimare a numarului maxim de persoane care pot fi inghesuite in camera de oficiat casatorii. Din pacate am pierdut adevarata sarbatorire a evenimentului in Iasi si/sau in Timisoara.

In 10 martie Ambasada Romaniei a organizat o intalnire a diasporei romane cu Basescu la Metropolitan Club. Sala a fost destul de mica pentru numarul de persoane care au reusit sa afle despre intalnire. Basescu a trecut prin multime si a povestit cu oamenii, speram sa ajunga si la grupul in care eram eu, desi nu stiu ce-as fi povestit cu el. La un moment dat s-a topit intr-o camera la o sedinta prelungita cu cateva urechi importante. Nepoteilor lui Stolojan (imbracati in costume populare) nu le-a pasat foarte mult de solemnitatea momentelor si se fugareau prin multime in ciuda eforturilor oamenilor de ordine de a-i tine sub control. In ultimul moment, Basescu a iesit vijelios, s-a indreptat inspre podium si ne-a promis ca se va lua la tranta cu coruptia, va normaliza justitia iar tara va merge inspre bine. Am dat mana cu el in timpul unei iesiri din scena, precipitata de un avion care avea permisiunea sa decoleze in urmatoarea ora.

Desi vremea a fost mai posomorata si mai rece decat in alti ani, ciresii au inflorit de bucurie cand au aflat ca parintii mei au trecut oceanul sa ma viziteze. Nu voi intra in multe detalii, daca exista persoane interesate de acest episod, o voi ruga pe mama sa scrie si ea un mesaj. Cred ca ar fi mai interesant de citit impresiile unei persoane care viziteaza SUA pentru prima data, probabil ca mie-mi scapa amanunte de interes pentru multi. Pentru ca o calatorie in SUA nu-i completa fara o vizita in New York, am planificat un weekend prelungit in Manhattan, cu o cina la restaurantul romanesc Cina din Queens si garnitura de spectacol Broadway (am vazut The Phantom of the Opera, la Majestic Theatre).

La mijlocul lui mai am fost la un concert Tudor Gheorghe, deschis de un tanar naist, Nicolae Voiculet. Cat timp am fost in Romania Tudor Gheorghe n-a reusit sa-mi atinga nici o coarda… foarte probabil idei preconcepute. De data asta mi-a castigat respectul nu doar ca si artist, dar si ca om deosebit. A cantat primavara asa cum o canta romanii din diferite parti ale tarii. M-a impresionat faptul ca nu ne-a lasat sa-l aplaudam, cica pierdeam de pomana timpul in care el putea sa ne mai cante cate ceva.

Vara trecuta am fost la Busch Gardens, vara asta am avut abonament la alt parc de distractii, Kings Dominion, despre care voi povesti intr-un mesaj separat. In aceste conditii vara a trecut foarte repede si nu am respectat nici acum promisiunea de a merge la ocean de cel putin cateva ori pe an. La inceputul lui septembrie am facut plaja la Rehoboth, in Delaware. Concureaza la titlul de cea mai frumoasa statiune pe litoral intre cele la care am fost pana acum. Apa a fost relativ rece, dar de-aia tot m-am impotrit navalirii valurilor inspre tarm. M-as mai putea lauda ca am fost la un concert U2, dar si acest subiect merita un mesaj separat… Cate mesaje suplimentare am promis?

PS: La multi ani, Romania!

Related posts:

Florida

Ideea unei ierni reci si (mai nou doar uneori) albe mi-a fost atat de familiara incat niciodata nu m-am gandit ca ar putea sa-mi fie (foarte) cald de Craciun. Dar posibilitatea vizitarii Floridei mi-a deschis apetitul pentru un Craciun mai putin traditional, impartit intre plaja si ocean. Graba si intarzierea cu care am luat hotararea au avut consecinte destul de brutale la adresa buzunarelor. Optimismul si increderea in sansa combinate cu neglijarea previziunilor meteorologilor au avut si ele efecte oarecum neplacute pe care le-am simtit chiar de la inceputul mini-vacantei.

Furtuna care s-a abatut asupra nord estului Americii a obligat companiile aeriene sa-si amane sau sa-si anuleze unele zboruri, iar “norocul” n-a ocolit compania cu care am zburat (US Airways). Lucrurile s-au inrautatit si mai mult datorita neseriozitatii multor angajati, care si-au luat liber pe motiv de boala (informatie ulterioara). Astfel, manipularea bagajelor a ramas in sarcina a doua femei la care ne uitam cu mila din avion pentru ca pareau mai bine pregatite pentru relatii cu publicul. Amanarile s-au concretizat intr-un total de 7 ore, astfel incat am ajuns in Orlando dimineata in loc de miezul noptii. Pacat ca am inchiriat camera la hotel (Radisson Worldgate Resort) pentru noaptea respectiva, oricum n-am mai dormit. In schimb am gasit locuri in care se poate manca foarte bine incredibil de ieftin (Ponderosa si Sizzler).

Orlando este un oras de vacanta renumit pentru parcurile de distractii. L-am mai vizitat in urma cu cativa ani cu ocazia unei conferinte si am trecut prin doua din parcurile Disney. Programul incarcat ne-a limitat la un singur parc, iar vremea plangacioasa ne-a usurat alegerea intre cele doua parcuri Universal. Pentru ca Universal Island of Adventure se preteaza la o vreme mai buna decat cea disponibila, am hotarat sa vizitam Universal Studios. Am inaugurat parcul cu incercarea palida a unui rechin (inspirat din filmul Jaws) de a ne speria, reusind doar sa ne ude putintel. Am trecut prin senzatii mai tari virand cu succes in intuneric printre mumii, gandaci si bile de foc (Revenge of the Mummy). Am petrecut o jumatate de ora foarte educativa si amuzanta la un spectacol unde am invatat cum se produc efectele speciale in filmele de groaza (Horror Make-Up Show). Nu-mi aduc aminte foarte multe din timpul cutremurului din 1977, dar am simtit pe pielea mea un cutremur simulat in timp ce mergeam cu metroul (Earthquake).

Dupa ce ne-a antrenat in vederea unui eventual atac al extraterestrilor (Men in Black), Will Smith ne-a sters din memorie faptul ca am tras in extraterestrii cu pistoale de jucarie. Probabil de-aia nu ne-a fost frica sa ne aventuram pe planeta lui E.T. ca sa vedem robotei si plante exotice. Intr-o tentativa de a salva omenirea, am amestecat viitorul cu trecutul (Back to the Future) ca sa ne implicam voit intr-un accident de circulatie. Intr-o galagie infernala si ferindu-ne cu foarte mare greutate de vedeniile ochelarilor 3D, l-am ajutat pe guvernatorul Californiei sa distruga cativa roboti mai rai (Terminator). Rapirea printesei Fiona ne-a antrenat intr-o cursa 4D alaturi de Shrek si magarus (Shrek).

Am participat si la cateva spectacole in aer liber, unde am vazut cativa monstrii (printre care omul-lup, Frankenstein si Dracula) cantand rock alaturi de fete grasute. Pe treptele muzeului de arta din New York, o fantoma si-a batut joc de vanatorii de fantome, obligandu-i sa fredoneze cantece de Craciun (Ghostbusters). La lasatul serii firma Macy’s a organizat o parada de Craciun, care nu prea avea nimic de-a face cu nasterea Domnului. Dar scolile locale si-au scos fanfara in parc ca sa exerseze printre personajele de film.

Drumul dintre Orlando si Key West (punctul cel mai sudic al Americii) masoara in jur de 600 km, dintre care ultimii 200 km duc de la o insula la alta. Imbunatatirea vremii comparativ cu ziua precedenta ne-a alimentat sperantele. Dupa ce ne-am cazat la un hotel care nu oferea chiar atat de mult cat promitea numele-i rasunator (Crowne Plaza), am pornit sa vizitam insula de-a lungul celor doua drumuri mai importante (Duval St si Truman Ave). Manati initial de foame, apoi de o ploaie torentiala, am observat ca sarbatorile inseamna zile libere sau scurte pentru multe restaurante. Am mancat la un restaurant a carui specializare pe preparate de peste se poate ghici datorita numelui (Crabby Dicks’) si am continuat sa hoinarim pana ne-a prins din nou ploaia. Fiind aproape de primul bar din Key West (Capt Tony’s Saloon), am intrat sa jucam un biliard.

Dimineata urmatoare, in timp ce soarele zambea stramb iar oceanul era agitat de o furtuna in larg, am reusit sa-mi spuber mitul Craciunului rece cu o baie in oceanul albastrui. Se pare ca am ajuns pe cea mai buna plaja din Key West (cea din parcul fortului Zachary Taylor), lucru deosebit de indoielnic privit prin prisma bolovanilor care-mi loveau picioarele la intrarea in apa. Am vizitat si fortul, care a fost construit timp de 21 de ani incepand in 1845. Peretii au fost degradati de timp si crapati de furtunile care se abat asupra Floridei. Acum adapostesc cateva arme al caror mod de utilizare este explicat in cele mai mici amanunte celor interesati.

Key West este insula in care se gasesc cele mai “sudiste” obiective turistice, printre care centrul de casatorii (Southermost Wedding Chappel), motelul (Southermost Motel) si casa (Southermost House). Truman si-a construit aici o casa de vacanta, care contrar asteptarilor nu se afla pe bulevardul Truman. Dar cel mai interesant obiectiv din Key West este casa lui Hemingway, unde cei interesati pot afla amanunte picante din viata scriitorului. Aici am aflat ca acesta iubea femeile (chiar s-a casatorit cu patru dintre ele) si ca avea o multime de pisici (majoritatea cu 6 degetele la labutele din fata), care purtau numele prietenilor sau diverselor celebritati ale vremii. S-a certat cu nevasta care a construit prima piscina din Key West si (drept razbunare) a adus in curte un pisoar de la unul dintre barurile capitanului Tony.

Dar deoarece calatorului ii sade bine cu drumul, am urmat cei 260 km dintre Key West si Miami, unde am ajuns odata cu caderea intunericului. Cel mai interesant loc pe care l-am vizitat a fost districtul Art Deco (Ocean Dr), unde formele se imbina cu luminile si culorile intr-un spectacol arhitectural extraordinar. Aici se gaseste si palatul pe treptele caruia a fost impuscat Versace (Casa Casuarina). Am mancat la restaurantul Gloriei Estefan, care-si atrage clientii prin preturi moderate la mancare pentru a le da o lovitura de gratie cu preturile bauturilor.

N-am fost suficient de norocos sa fac o baie si la Miami, desi am fost pe plaja la Key Biscayne. Pentru ca vremea s-a racit mult sub media normala, pot sa ma laud doar ca am vazut farul. In schimb am colindat pe unele din drumurile cele mai frumoase din Miami, printre care Coral Way, S Bayshore Dr. Am ajuns la aeroport la timp ca sa aflam ca din cauza vremii, avionul va avea intarziere si vom pierde legatura. Dar ne-au oferit alte bilete, astfel incat intarzierea a fost redusa la doar aproximativ doua ore.

Ajunsi acasa, am aflat ca US Airways a pierdut de Craciun aproximativ 10.000 de bagaje. In acel moment am inceput sa-mi explic muntii de bagaje care ne-au intampinat pe aeroportul din Orlando si sa ajung la concluzia ca totusi am fost norocosi. O alta concluzie importanta la care am ajuns: daca cineva vrea sa vada toata Florida in patru zile, va vedea foarte multe autostrazi care seamana unele cu altele. Noroc ca n-am incercat :)…

Daca am fi avut inspiratia sa amanam totul cu o saptamana (de anul nou) am fi avut parte de vreme mult mai buna. Si n-as mai fi incercat sa-mi imaginez de ce un milion de oameni se duc in New York, se inghesuie in Times Square si asteapta sa cada o bila iluminata intr-o cana de macaroane. Mass media are o putere extraordinara asupra mintii umane, o suceste in asemenea hal incat transforma un spectacol ieftin intr-un eveniment la care vrea sa participe toata lumea.

Related posts: